IMCA și TVA la 23%: Când politica fiscală ignoră lecțiile istoriei și evidențele empirice

IMCA și TVA la 23%: Când politica fiscală ignoră lecțiile istoriei și evidențele empirice

Într-un reviriment care ilustrează perfect instabilitatea cronică a politicii fiscale românești, coaliția de guvernare a anunțat, la doar două zile după eliminarea IMCA din proiectul de buget, reintroducerea acestuia. Mai mult, se discută și majorarea TVA cu două puncte procentuale, la 23%, pentru 2026. Această abordare nu doar că ignoră lecțiile propriei istorii recente, dar repetă greșelile fundamentale care au dus la eșecul unor politici similare în alte țări cu conformare fiscală scăzută.

România se confruntă cu o problemă sistemică de instabilitate legislativă fiscală, o temă pe care The Tax Institute a abordat-o și anterior (vezi studiul ”Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar și Impact 2015-2023”), stare de fapt ce creează un mediu de afaceri imprevizibil și descurajează investițiile pe termen lung.

Reintroducerea IMCA și discuțiile despre majorarea TVA la 23% perpetuează această abordare haotică, transformând mediul fiscal românesc într-un teren minat pentru investitori și companii.

Lecțiile din mediile cu conformare redusă: De ce majorarea taxelor eșuează

Experiența internațională din țări cu conformare fiscală precară oferă lecții dureroase despre pericolele majorării agresive a taxelor în contextul unei administrații fiscale slabe.

În Grecia¹, între 2010 și 2011, guvernul a implementat o strategie agresivă de majorare a TVA pentru a face față crizei fiscale. Cota principală de TVA a crescut de la 19% la 23% în mai multe etape:

• Martie 2010: creștere de la 19% la 21%
• Iulie 2010: creștere la 23%

Rezultatele au fost dezastruoase. Conform analizelor Băncii Naționale a Greciei și CASE pentru TAXUD, veniturile din TVA ale Greciei au scăzut de la circa 16 miliarde euro în 2010 la aproximativ 12,6 miliarde euro în 2013, adică o reducere de peste 20%. În paralel, decalajul de colectare a TVA (VAT Gap) a rămas printre cele mai ridicate din UE, variind între 30% și 38% din potențialul teoretic de colectare. Majorările succesive de cote nu au îmbunătățit situația, întrucât recesiunea profundă a redus baza de consum, iar evaziunea fiscală s-a accentuat semnificativ, diminuând eficiența colectării.

Studiile pe China² arată că într-un mediu cu administrație fiscală slabă, o majorare de 1% a taxelor ducea la o creștere de aproximativ 3% a evaziunii – un răspuns comportamental atât de puternic încât creșterea taxelor poate, de fapt, să reducă veniturile totale colectate.

Această realitate contra-intuitivă se explică prin cadrul teoretic dezvoltat de Desai, Dyck și Zingales în lucrarea “Theft and Taxes”³: într-un mediu cu conformare fiscală scăzută și guvernanță slabă, majorarea taxelor stimulează evaziunea și împinge activitatea economică către zona informală, erodând baza de impozitare.

România se încadrează perfect în categoria țărilor cu conformare fiscală redusă, similar cu cazurile studiate din China, Rusia și Grecia:

1. Decalajul la TVA: 30,6% din potențialul teoretic de colectare – cel mai mare din UE, reprezentând aproximativ 8,5 miliarde euro pierdute anual. Și aproape de situația Greciei din 2010.
2. Administrație fiscală slabă: Conform OECD, România are o eficiență scăzută a administrației fiscale. Arieratele fiscale reprezintă 54% din veniturile nete colectate – un nivel alarmant, de peste două ori media europeană. La TVA, arieratele ajung la 24% din venitul colectat, față de doar 13–15% în medie. În plus, doar 79% dintre contribuabili își depun declarațiile la timp și 81% își achită obligațiile la termen, mult sub media OECD de aproape 90–93%. Chiar și costul de colectare este mai mare, 1,1% din venituri față de o medie de 0,8%. Cu alte cuvinte, România pierde teren nu doar prin evaziune, ci și printr-o administrație fiscală care colectează greu și scump.
3. Evaziune fiscală cronică: Economia subterană reprezintă aproximativ 13,1% din PIB – cea mai mare din UE. Și o economie subterană de asemenea dimensiuni⁴ nu doar reduce veniturile fiscale, ci alimentează un cerc vicios: creșteri de taxe care împing și mai multă activitate în zona informală, scăzând moralul fiscal și subminând și mai mult instituțiile publice.

Într-un astfel de mediu, cadrul teoretic Desai-Dyck-Zingales devine direct aplicabil: o cotă mare de impozitare crește “rentabilitatea furtului”.

În plus, România are propriile sale experiențe negative cu majorările agresive de taxe. În iulie 2010, guvernul a majorat TVA de la 19% la 24%, în încercarea de a spori veniturile în plină criză. Rezultatul, conform Consiliului Fiscal?

Evaziunea fiscală pe TVA a explodat, crescând cu echivalentul a 1,55% din PIB într-un singur an (de la 8,03% la 9,58%).

Acum, când coaliția de guvernare analizează majorarea TVA la 23%, pare că lecțiile propriei istorii au fost complet uitate.

IMCA: O taxă care distruge industria românească

Reintroducerea IMCA ignoră complet realitatea marjelor de profitabilitate în industria românească. Conform studiului exhaustiv The Tax Institute, care a analizat 1.084 de companii cu cifra de afaceri peste 50 milioane euro, situația este dramatică:

• 1.084 companii analizate (40% din cifra de afaceri totală a economiei)
• 747 companii (69%) sunt afectate negativ
• 959.908 angajați sunt expuși riscului
• 148 companii cu pierderi își vor vedea adâncite pierderile prin IMCA

Nu vom reitera aici detaliile concluziilor studiului, care mențin ideea că sunt afectate toate firmele, indiferent de acționariat, nu doar companiile multinaționale. Reglementarea se aplică și firmelor românești care depășesc pragul de 50 milioane EUR cifră de afaceri, iar efectele sale se transmit mai departe, prin lanțurile valorice, până la consumatori.

În plus, introduce un semnal pervers: companiile aflate aproape de prag nu mai au niciun stimulent să crească, pentru a nu intra sub incidența IMCA: practic, ambiția de a crește și scalarea sunt penalizate. Mai mult, noul mecanism de limitare a deductibilităților nu face decât să amplifice efectele negative ale IMCA, ridicând totodată un risc serios de incompatibilitate cu dreptul european și posibile probleme de conformare în procesul de aderare la OECD, prin abaterea de la bunele practici internaționale privind tratamentul fiscal nediscriminatoriu.

Află mai multe despre impactul IMCA asupra economiei românești, consultând studiul integral pe site-ul The Tax Institute.

Concluzie: O decizie strategică pentru viitorul României

Înainte de a inventa taxe noi și distructive, România ar trebui să se concentreze pe resursele uriașe, dar neexploatate, pe care le are deja la dispoziție. Existența unui decalaj de 8,5 miliarde euro la TVA face ca impunerea IMCA să pară nu doar irațională din punct de vedere economic, ci și o dovadă de incapacitate administrativă.

Problema nu este lipsa unor taxe suplimentare, ci absența capacității administrative. Iar soluția reală, susținută de literatura de specialitate⁵, nu este inventarea de noi taxe punitive, ci modernizarea administrației fiscale. Statele care reușesc să-și crească veniturile o fac prin investiții în capacitatea fiscală – digitalizare, formalizarea firmelor, registre de proprietate și mecanisme de conformare.

Eliminarea definitivă a IMCA și renunțarea la majorarea TVA nu sunt doar măsuri de echitate fiscală – sunt decizii strategice fundamentale pentru salvarea competitivității industriei românești.

România se află la o răscruce: poate continua pe calea experimentelor fiscale care s-au dovedit dezastruoase în țări cu probleme similare de conformare, sau poate adopta o abordare matură și bazată pe evidențe. Prioritatea trebuie să fie lărgirea bazei de impozitare prin combaterea evaziunii, nu supra-impozitarea celor care contribuie deja.

Economia românească nu își poate permite să devină cobai pentru jocuri de ”uite-o, nu e” de politici publice al căror eșec este previzibil și bine documentat în literatura economică.

Întrebarea esențială rămâne: În timp ce toată lumea vorbește despre amenințările externe, ce facem pentru competitivitatea reală, pe termen lung, a industriei românești? O fiscalitate decuplată de profitabilitate nu protejează economia – o subminează.

¹Kaplanoglou, G., & Rapanos, V. T. (2013). “Fiscal deficits and the role of fiscal governance: The case of Greece”. Economic Modelling, 32, 367-378
²Fisman, Raymond, and Shang-Jin Wei. Tax Rates and Tax Evasion: Evidence from “Missing Imports” in China. NBER Working Paper No. 8551 (2001); later published in Journal of Political Economy 112(2): 471–500 (2004).
³Desai, M. A., Dyck, A., & Zingales, L. (2007). “Theft and taxes”. Journal of Financial Economics, 84(3), 591-623.
⁴Schneider, F., & Williams, C. C. (2013). “The Shadow Economy”. Institute of Economic Affairs.
⁵Besley, T., & Persson, T. (2014). “Why do developing countries tax so little?”. Journal of Economic Perspectives, 28(4), 99-120.

Roxana Voicu-Dorobanțu, Conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din București

Ana Bobircă, Fondator The Tax Institute, Conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din București

Ruxandra Jianu, Fondator The Tax Institute, Expert în fiscalitate

Gabriel Biriș, Expert în fiscalitate, Fondator The Tax Institute

Ioana Grindean, Director Executiv The Tax Institute