Noua propunere de modificare a Codului Fiscal: Cooperativa «Munca în zadar»!

Noua propunere de modificare a Codului Fiscal: Cooperativa «Munca în zadar»!

Am spus și repetat: fără măsuri serioase care să restabilească încrederea în România a investitorilor – români sau străini, prezenți sau nu în piață – șansele țării noastre de a ieși din fundătura bugetară în care ne-au adus guvernele post-pandemie (Cîțu/Ciucă/Ciolacu) sunt pur teoretice.

Eu consider că roata nu trebuie reinventată, ci doar reparată.

În acest context, avem o noua inițiativă legislativă de modificare a Codului fiscal, inițiativă numită foarte generos, „Lege pentru aprobarea Programului național pentru investiții, locuri de muncă și dezvoltare și pentru modificarea și completarea unor acte normative” („Lege”).

Înainte de a-i analiza prevederile, să facem un scurt inventar al problemelor ce afectează competitivitatea țării noastre în atragerea și păstrarea de investiții.

1. Lipsa cronică de predictibilitate a legislaţiei fiscale

Actualul Cod fiscal împlinește anul acesta un deceniu de viață, timp în care „trupul” i-a fost pur și simplu sfârtecat prin cele peste 125 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență prin care i-au fost aduse peste 700 de modificări.

Pentru a avea o imagine mai completă cu privire la dimensiunea problemei, la acestea adăugăm și:

– cele aproape 100 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență prin care a fost modificat Codul de procedură fiscală, au fost introduse și modificate RO e-Diverse, sisteme menite să reducă uriașul GAP de TVA, fără rezultat;

– cele câteva sute de ordine de ministru sau de președinte al ANAF ce au trebuit modificate ca urmare a modificării legislației primare.

În tot acest timp, veniturile fiscale ale statului au rămas relativ constante. La fel și structura lor, cu o singură excepție (efect al mutării contribuțiilor, al majorării lor și a reducerii cotei unice). De ce ne-au mai chinuit cu atâtea modificări?

2. Reportarea/recuperarea pierderilor

Până în 2024, orice investitor își putea recupera pierderile fiscale din perioada de investiție sau pur și simplu generate de condițiile de piață într-o perioadă de 7 ani, din profiturile anilor următori.

Din 2024, nu numai că nu se poate folosi decât 70% din profit pentru a compensa pierderea (pentru 30% din profit se plătește impozit, chiar dacă există pierdere nerecuperată), dar și perioada de reportare a fost scurtată de la 7 ani la 5 ani, afectând major planurile de afaceri al multor investitori serioși…

3. Imposibilitatea de a recupera integral investițiile prin amortizare

Este o problemă puțin discutată, dar importantă în special pentru investițiile în producție/logistică, unde duratele de amortizare sunt mari. Amortizările fiscale sunt „mâncate”, an după an, de inflație, ele neputând fi indexate, problema fiind cu atât mai mare acum, când inflația a revenit în zona de două cifre. Practic, companiile au veniturile „umflate” de inflație, dar amortizările sunt „mâncate” de aceeași inflație, rezultând un profit și deci, un impozit pe profit rezultat exclusiv al inflație și nu al activităților economice.

4. Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA 1%)

Este un impozit care afectează companiile cu cifra de afaceri anuală de peste 50 milioane de euro, practic companiile datorând IMCA 1% în toate cazurile în care marja de profit este mai mică de 6,25% din cifra de afaceri, el fiind datorat inclusiv în cazurile în care companiile sunt pe pierdere. Am analizat efectele toxice ale IMCA într-un studiu amplu, prezentat în aprilie și pe care îl puteți descărca de pe site-ul The Tax Institute, nu mai detaliez aici. Adaug doar că printre cele mai afectate sectoare economice sunt exact cele incluse acum în lista celor pe care inițiatorii vor să le „stimuleze” (păstrând însă IMCA)…

5. Impozitul pe construcţii

Reintrodus din 2025 după ce fusese eliminat din 2017, acesta este în fapt un impozit pe investiții, impozit care este cu atât mai mare cu cât investiția este mai nouă. Impozitul afectează infrastructura energetică, infrastructura industrială și logistică.

6. Limitarea deductibilității dobânzilor

Din 2018, urmare a implementării „la foc automat” a Directivei ATAD 1 – 2016/1174, deductibilitatea dobânzilor este limitată, limita fiind astăzi de 1 milion de euro/an. Scopul directivei este clar, încă din titlu: Anti Tax – Avoidance Directive, adică să limiteze practicile de a reduce profitul impozabil prin credite din grup, cu dobândă.

Numai că noi am limitat inclusiv deductibilitatea dobânzilor către bănci romanești, unde toate dobânzile sunt venituri impozabile. Deci, avem dublă impunere. La aceleași sume, băncile mai plătesc și impozit suplimentar de 2% (4% din 2026), care e și nedeductibil la calculul impozitului pe profit. Rezultă deci cvadruplă impunere! Asta nu va ajuta la reducerea costurilor de finanțare pentru companiile românești mari, care au nevoie de împrumuturi pentru investiții sau capital de lucru…

Aceștia sunt câțiva dintre „bolovanii” puși în spatele economiei și doar pe impozit pe profit – fără eliminarea lor nu avem șanse reale de a mișca lucrurile.

Revenind la Lege, rezolvă vreuna din problemele enumerate mai sus? Răspunsul e simplu, NU!

În plus, creează probleme noi, așa cum voi explica mai jos.

Pe scurt, legea prevede următoarele:

1. La Art. I, se aprobă Programul național pentru investiții, locuri de muncă și dezvoltare, denumit „Programul”, se stabilesc obiectivele Programului, se prevede că va fi structurat pe subprograme și că va fi coordonat de un comitet interministerial aflat sub conducerea secretarului general al guvernului.

Apare prima întrebare: ce se aprobă de fapt? Nici textul Legii și nici anexele nu prevăd nimic în acest sens…

Să fie oare vorba de Anexa 1 – „Sectoare industriale eligibile” și Anexa 2 – „Sectoare industriale ce pot fi integrate în lanțurile de valoare ale mineralelor neenergetice și materiilor prime critice”?

Posibil, dar atunci de ce nu au și prevăzut asta în Lege? Să nu știe oare autorii acestui proiect (confirmat că exista și e corect, de către unul dintre autori) – atât de neștiutori în ale tehnicii legislative – sau pur și simplu i-au dat drumul ca să poată fi corectat pe parcurs? Greu de înțeles…

2. La Art. II, se definesc niște termeni, evident în scopul Legii.

Dar, prevederile următorului articol conțin modificări importante ale Codului fiscal, Cod care, la art. 7, are propriile definiții, evident că nu cele date în Lege.

Presupunând că această Lege ar trece așa (vorbim totuși de o inițiativă a PSD, deci probabilitatea nu e deloc mică), mă întreb cum vom citi Codul fiscal după ce va fi fost modificat? Că nu vedem în Cod modificările de la Art. II, deci va trebui să știm că pot avea doua definiții…

Din nou, probleme grave de tehnică legislativă!

3. La Art. III, se aduc câteva modificări semnificative (altele!) Codului fiscal.

Le luăm pe rând:

3.1 Se introduce un credit fiscal aferent investiției realizate conform Programului, care se scade din impozitul minim pe cifra de afaceri.

Care Program, care investiții, în ce condiții? Oare ce-o fi vrut autorul? Nu știm, vom vedea…

3.2 Este modificat Art. 20 – „Deduceri pentru cheltuieli de cercetare-dezvoltare”, după cum urmează:

• Deducerea suplimentară de 50% din cheltuielile eligibile este majorată „de până la” 100%;
• Se introduce o „deducere majoră”, de până la 200%, pe o perioadă de maxim 5 ani, pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor de cercetare-dezvoltare cu rezultate deosebite (din nou, uau!), criteriile de acordare fiind evident reglementate ulterior, prin normă;
• Se păstrează posibilitatea de a aplica amortizarea accelerată.

Iarăși, formularea ne dă de lucru…

Ce înseamnă „până la”? Cât e de fapt deducerea suplimentară și cea majoră? Acum e clar: deducere suplimentară de 50% din cheltuielile eligibile. Introducerea sintagmei „până la” poate însemna orice procent între 0% și 100%, respectiv între 0% și 200% pentru majoră… Cine stabilește cât e? Și cum, că asta nu poate fi făcuta prin norme, trebuie stabilită în lege!

La ce se referă limitarea la o perioada de maxim 5 ani? 5 ani calculați de când? De când s-a făcut cheltuiala eligibilă? Păi cheltuiala se face când se face, deci nu cred că la asta s-a referit…

Să fi vrut oare să spună că o eventuală pierdere generată de deducerea suplimentară sau de cea majoră poate fi recuperată în maxim 5 ani? Asta știm, că e reglementat la art. 31. Deci nici asta nu pare să fi vrut a spune… Mister!

„Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăți sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispozițiilor.”

Nu spun eu asta. Doar am copiat prevederile art. 8, alin (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă…

Înainte să continui, mai fac doua comentarii:

• facilitățile acordate de România pentru activităţi de cercetare-dezvoltare ar trebui condiționate de păstrarea IPR-ului rezultat în urma activității în firma din România care beneficiază de facilități.

Așa cum e acum, eu nu cred că mai putem vorbi de cercetare-dezvoltare, ci de lohn!

• În continuare, scutim de impozit pe profit în primii 10 ani companiile care desfășoară exclusiv activităţi de cercetare dezvoltare (art. 22¹). Cuvântul cheie aici este „exclusiv”. Adică scutim centrele de cercetare-dezvoltare din România de impozit, chiar dacă nu înregistrează în România IPR-ul rezultat, dar o companie care face cercetare, iar mai apoi – folosind IPR-ul creat, produce niște chestii high-tech (să zicem scanere din alea pe care nu le vrem în vamă), nu beneficiază de scutire. Normal? Da, dar doar în „Banana Republic”…

3.3 Se introduce un art. nou – Art. 22², prin care se reglementează un nou credit fiscal pentru investiții semnificative

Aici chiar simt nevoie să dau copy-paste la primele 5 alineate ca să le pot comenta:

1. „Profitul rezultat din activitatea unei noi capacități de producție rezultată din investiții strategice de tip greenfield sau investiții inițiale realizate în regiunile/zonele mai puțin dezvoltate beneficiază de un credit fiscal de până la 100%, în funcție de valoarea investiției și efectul de multiplicare în economie.

Cum adică „profitul […] beneficiază de credit fiscal”???

Creditul fiscal este definit la Art. II ca fiind „o valoare procentuală sau fixă care diminuează cuantumul impozitului datorat”???

Mă gândesc totuși că autorii au vrut să se refere la „impozit pe profit”, nu la „profit”…

Mergem mai departe, unde găsim referirea la „zone mai puțin dezvoltate”. Mai puțin dezvoltate față de cine? Care este criteriul pe care se stabilește care zonă este mai puțin dezvoltată? Că așa, toate sunt mai puțin dezvoltate decât zona Bucureşti-Ilfov…

Mergem și mai departe, unde găsim referirea la creditul fiscal „de până la 100%, în funcție de valoarea investiției și efectul de multiplicare în economie”.

Din nou întreb, cât e procentul? Nu văd nicăieri în textul de lege un mod de calcul al procentului efectiv. Oare procentul va fi stabilit în urma unei mai mici sau mari înțelegeri, din pixul cuiva? Periculos…

Întreb și la ce aplicăm procentul? Eu bănuiesc că se referă la valoarea investiției, dar – cum citam mai sus – legea trebuie să fie clară, nu să mă lase pe mine să bănuiesc ce a vrut autorul…

2. „Creditul fiscal se acordă pentru activitățile industriale prevăzute în anexa nr. 1, care face parte din prezenta lege.”

Spre deosebire de prevederea anterioară (credit fiscal din IMCA pentru investițiile conform Programului), aceasta se referă la ceva concret, o anexa, Anexa 1 – Sectoare industriale eligibile, unde regăsim 11 din cele 31 de domenii ale industriei prelucrătoare.

3. Valoarea minimă a investiției pentru ca un contribuabil să beneficieze de prevederile alin. (1) este de 250 milioane lei în cazul investițiilor de tip greenfield și 50 milioane lei pentru investițiile inițiale în regiunile/zonele mai slab dezvoltate și regiunile mediu dezvoltate;

Revine referirea la regiunile/zonele „mai slab dezvoltate”, dar aici sunt incluse și regiunile „mediu dezvoltate”… Nu mai insist, perfect neclar!

4. „Creditul fiscal se acordă pe o perioadă de maximum 5 ani, exclusiv pentru impozitul pe profit aferent profitului obținut la noua capacitate de producție.

5. Creditul fiscal se acordă începând cu trimestrul următor punerii în funcțiune a noii capacități de producție; în situația în care la începutul activității se înregistrează pierdere fiscală, perioada de acordare a creditului fiscal se prelungește cu maximum doi ani.”

Acestea sunt primele două paragrafe a căror formulare este aparent clară.

Dacă trecem de aparențe, începem să ne întrebăm cum facem cu costurile de administrare alocate de compania (cu mai multe astfel de unități de producție, din care cel puțin una de tip greenfield), facem dosar de prețuri de transfer? Că este evident că va apărea tentația de a face ca „profitul obținut la noua capacitate de producție” să fie cât mai mare, pentru a putea folosi o cât mai mare parte din creditul fiscal.

Ne întrebăm, de asemenea, cât de util poate fi un asemenea credit fiscal, în condițiile în care, cea mai mare parte a investițiilor de tip greenfield înregistrează pierderi fiscale în primii câțiva ani, pierderi care sunt recuperate în următorii 5 ani în limita a 70% din profitul impozabil, deci acest credit fiscal poate cel mult să se aplice la 30% din impozitul pe profit. Nu cred că s-a făcut un studiu pe un caz real, dar estimarea mea este că doar o mică fracție din suma calculată (nu se știe încă cum) pentru credit fiscal poate fi efectiv folosită în primii 7 ani de la darea în funcțiune a unei investiții de peste 50 de milioane euro.

Articolul mai are încă 6 alineate – mai mult sau mai puțin utile – pe care nu le mai comentez aici.

Înainte de a trece mai departe, adaug aici și „cireașa de pe tort” (sau „bomboana de pe colivă”, depinde de unde vezi problema):

• Este evident ca o mare parte dintre investițiile ce se doresc a fi atrase prin creditul acesta fiscal pot veni doar de la companii foarte mari, cu capital românesc sau străin, irelevant. România a adoptat Legea nr. 431/2023 prin care s-au transpus prevederile Directivei (UE) 2022/2523 (Directiva Pillar 2), prevederi aplicabile tuturor companiilor sau grupurilor de companii cu cifra de afaceri mai mare de 750 milioane euro;
• Conform Pillar 2, rata de impozitare efectiva nu poate fi mai mică de 15%;
• Cum la noi impozitul pe profit este 16%, este evident că un credit fiscal calculat la valoarea investiției, va duce rata efectivă de impozit pe profit mult sub 15%;
• Într-un astfel de caz contribuabilul va trebui impozitat suplimentar prin QDMTT ca să i se aducă rata efectivă de impozit pe profit la 15% în RO ;
• Legea nu prevede nicio derogare de la Pillar 2 (Legea nr. 341/2023) ;

În consecință, creditul fiscal va trebui (în cea mai mare parte) returnat la budget prin QDMTT.

Suplimentar, să nu uităm că reducerile sau scutirile de impozite reprezintă ajutoare de stat și pentru ele statul român trebuie să obțină aprobarea Comisiei. Legea nu prevede nimic în acest sens, ceea ce creează o problemă imensă și pentru companiile cu cifra de afaceri sub 750 milioane de euro: ajutoarele de stat acordate ilegal trebuie recuperate…

De la cine ? De la fraierul care a investit…

Numai că, la nivelul acesta nu prea mai găsim fraieri ! Deci nici investitori!

3.4 Facilități fiscale pentru susținerea dezvoltării lanțurilor de producție de materii prime critice (Art. 22³)

Facilitatea constă, de asemenea, într-un credit fiscal de care pot beneficia investițiile greenfield de minim 50 milioane de euro în exploatarea, procesarea și utilizarea industrială a mineralelor critice neenergetice (grafit, aluminiu, cupru, magneziu, metale rare).

Spre deosebire de articolul precedent, primul paragraf ridică mai puține întrebări, creditul fiscal fiind definit prin raportare procentuală la valoarea investiției.

Cel de-al doilea însă pare din alt film !

Acesta prevede că „se acordă <<bonusuri adiționale>>, în funcție de proveniența inputurilor, de gradul de integrare pe lanțurile de procesare și utilizarea materiei prime”

Ce s-o înțelege prin „bonusuri adiționale” ? Sintagma nu este definită nici în lege și nici în Codul fiscal. Să fi vrut să spună tot „credit fiscal” ? Poate că da, poate că nu…

La fel, nu îmi este clar ce înseamnă „inputuri”. Având în vedere contextul în care este folosit, mă gândesc că ar putea să însemne „materii prime”…

Evident, „bomboanele” descrise mai sus se pun și aici.

3.5 Facilități fiscale pentru investiții în agricultură și procesare alimentară (art. 22⁴)

Practic, acest articol nu aduce aproape nimic nou față de prevederile art. 22⁴, cu excepția faptului că perioada în care se poate recupera creditul fiscal este de 10 ani.

Toate comentariile făcute la art. 22⁴ sunt valabile si aici.

3.6 Facilități fiscale pentru costul finanțării bancare destinate zootehniei și procesării agroalimentare (art. 22⁵)

Facilitatea prevăzută aici constă în „deducerea din impozitul pe profit anual a marjei fixe incluse de instituția bancară finanțatoare în calculul dobânzii aferente creditelor contractate pentru finanțarea capitalului de lucru și a investițiilor destinate desfășurării activității principale”.

Avem un nou termen aici: „deducerea din impozitul pe profit”? Să fie oare vorba de „credit fiscal”? Probabil…
Să spunem doar că aici putem fi într-o situație foarte specială, și anume aceea în care dobânda care este nedeductibilă la calculul impozitului pe profit (am explicat mai sus) – nedeductibilitate care majorează impozitul pe profit datorat – să poată fi folosită pentru a reduce impozitul pe profit…

Are sens? Eu zic că nu!

3.5 Amortizare accelerată pentru unele mijloace fixe destinate modernizării industriale:

• Maxim 50% din valoarea fiscală în primul an;
• Maxim 20% din valoarea rămasă neamortizată în următorii 5 ani;
• Linear, pentru valoarea rămasă neamortizată.

Nu mai comentez modul de redactare, semnalez doar faptul că, în condițiile scurtării drastice a perioadei de recuperare a pierderilor fiscale, inerente la începutul oricărei investiții, amortizarea accelerată nu mai este deloc o opțiune pentru investitori.

Legea mai conține și alte prevederi, mă opresc însă aici.

Concluzia este în titlu.

Articol apărut în CdG.ro